Si-atunci am condamnat paharele la moarte

La ora asta tarzie pendulez printre pagini si pareri de oameni, sau poate oameni ca niste pareri, nu mai stiu. Si cred ca este prea lipsit de semnificatie sa ne batem capul acum cu filosofii de consignatie. Nu-i asa? Ce e cert e ca mi s-au lipit pupilele de doua picioare superbe, doua nelinisti de lycra ca doua pasari in deriva, mereu sunt numere pare. E o obsesie, sau poate ca asa e dat; numerele-pereche subjuga mai repede si definitiv, iar cele doua picioare – fara sa pot identifica stapana – au aparut suspect de oportun pentru a-mi apasa jugulara pana la fund… Se zbate, o ating cu degetul aratator si tresalta cand glezna o atinge razant. Fetis nocturn, sunt prea multe pahare. Se clatina casa sau doar becul atarnat de cablul-streang se vantura pe cont propriu? E o aniversare rece ca gheata dintre cuburi. “Nu-ti atinge buzele de marginea paharului”, ii spun. Au ramas urme de nicotina si de venin de la ultima nefericita, asa patesc toate… Merita sau nu, nu-si pot opri buzele. Pana aici, gata! Am niste rufe la inmuiat si-mi crapa mainile de ciuda…