04:54
joanna
Stau in fata paginii albe si tac. Imi tace gandul, imi tac ochii, imi tac degetele. Ma uit la un cub luminos din dreapta ecranului si ma gandesc ce sentiment perfect si unic este iubirea neconditionata si care nu asteapta nimic in schimb si de la care nici tu nu astepti nimic diferit ori mai mult. Zambesc. Cu gura, apoi cu gandul, cu sufletul si din nou cu degetele. Se spune ca atunci cand renunti la un vis, mori putin. Resimti un gol precum o gaura in inima si tot ai tendinta sa duci mana acolo. Sa acoperi, sa nu se vada cumva in exterior spatiul-lipsa, vidul. Visul poate fi oricare: o dragoste mai veche, neimpartasita, la care stii ca trebuie sa renunti (si acum poti, tocmai pentru ca ai aflat ca inima ti-e inca vie), sau nasterea de prunci, devenita treptat un fapt imposibil, sau mersul pe jos pana la hotarele lumii. Prea putin conteaza tipul visului. Fiecare cu al sau. Renuntarea, dar nu aceea resemnata ori dimpotriva inciudata, ci aceea fireasca, pe care ai dorit-o, despre care ai stiut ca intr-o zi va veni, poate fi o binecuvantare. Ai ales. 
Cu sufletul, cu mintea, cu capacitatile, cu putintele tale. Tinand cont de toate circumstantele. De cuvinte si de taceri. De prezente si de absente. De priviri si orbiri. Ai ales sa nu faci rau altora iubindu-i bezmetic ori punandu-le lor poveri prin sperantele, dorintele, asteptarile tale desarte. Ai ales cuminte pentru ca asa ii e bine, azi, sufletului tau. N-am mai simtit de mult timp in inima ceea ce am simtit duminica, alergand spre tine. Nu stiam ca pot simti asa. Nu stiam ca prezentul meu esti, in continuare, tu. O clipa ma ratacisem intr-un trecut incapatanat, dar si in sarmane iluzii pentru un viitor diferit. De unde sa fi stiut ca duminica voi afla raspuns la o mereu non-intrebare? *** Si atunci… despre visuri vom mai vorbi, vom mai scrie. Pentru ca, nu-i asa, ne plac cuvintele, incercarile timide de metafora, iar locul visului a fost dintotdeauna… numai aici. In lumea convietuirii gandului cu inima.
Cu sufletul, cu mintea, cu capacitatile, cu putintele tale. Tinand cont de toate circumstantele. De cuvinte si de taceri. De prezente si de absente. De priviri si orbiri. Ai ales sa nu faci rau altora iubindu-i bezmetic ori punandu-le lor poveri prin sperantele, dorintele, asteptarile tale desarte. Ai ales cuminte pentru ca asa ii e bine, azi, sufletului tau. N-am mai simtit de mult timp in inima ceea ce am simtit duminica, alergand spre tine. Nu stiam ca pot simti asa. Nu stiam ca prezentul meu esti, in continuare, tu. O clipa ma ratacisem intr-un trecut incapatanat, dar si in sarmane iluzii pentru un viitor diferit. De unde sa fi stiut ca duminica voi afla raspuns la o mereu non-intrebare? *** Si atunci… despre visuri vom mai vorbi, vom mai scrie. Pentru ca, nu-i asa, ne plac cuvintele, incercarile timide de metafora, iar locul visului a fost dintotdeauna… numai aici. In lumea convietuirii gandului cu inima. 
