Ecoul (de)plans

Cel mai probabil si clonele plang. De prea mult suflet picurat, e adevarat, in portiuni mici, aparent cumpatate, in diferite invelisuri de nu mai stiu nici ele care a fost cel de inceput. Tu esti spectator. Stai pe marginea terenului si le vezi cum se joaca, cum rad, mai apoi cum se zbat si se frang, cum se-ntreaba diverse si tot ele isi raspund. Nu ai remediu pentru cele ce vezi ori simti, stai si privesti si treptat iti vin in minte culmile muntilor ce par copiati la indigo, desi in realitate nu sunt niciodata la fel si care nu obosesc nici azi de atata omat purtat drept coroana. Doar Acea Inima n-are clone. E numai una si stie, cunoaste ca, daca toate inimile ar fi fost mereu aceleasi marturii vii, curate si adevarate ca la inceput, astazi nici o clona n-ar mai fi plans.