Cu ochelari de soare

Ideea de a privi in ochi viata, de a da uneori piept cu multe multe greutati ma enerveaza. Poate si de aceea doresc a-mi tine mereu la ochi acei ochelari MARI de soare. Asa stiu sigur ca voi putea privi peste tot, oricum, fara ca altii sa-mi urmeze privirea. Asa pot privi cu adevarat in zare sa ma gandesc la mine, la tot ce ma inconjoara, sa contemplez la tot ce este legat de mine. Multi imi spun ca nu fac bine, ca asa nu mai vad viata asa cum e ea. Gresit. Nu stiu de unde stiu ei cum vad eu, ca doar nu impartim acelasi nerv optic… dar imi spun ca nu e bine. Eu mereu am decis sa nu ascult, am vrut sa-mi bag simplu castile-n urechi, sa o ascult pe Lana del Rey si sa-mi traiesc viata intr-un mod lin si calm.  Cu totii trecem prin multe greutati, doar viata insasi este grea. Tot ce trebuie uneori sa facem, astfel incat sa nu innebunim ar fi sa zambim, sa purtam ochelari de soare si sa ne bucuram de fiecare clipa traita.  Asa mai uitam de durere, de acele ce ne infig talpile, de cuiele, cioburile si carbunii incinsi pe care trebuie sa mergem. De ce ne vede viata ca pe niste fachiri? Eu una nu ma vad un fachir bun… eu una chiar sunt pe langa mers pe cuie… abia merg bine pe tocuri. As vrea sa port blugii, tenesii si tricoul meu cu bufnita. As vrea sa pot zambi prosteste pe geamul autobuzului, ah! As avea atatea de facut. Dar nu pot. Trebuie sa traiesc aici. In lumea asta gri. Ma bucur ca am ochelarii astia de soare. Fara ei as fi pierduta… httpv://www.youtube.com/watch?v=Ot5VS3WOTQo