Cati dintre noi oare nu au plecat la drum gandindu-se la ceva si au terminat prin a face ceva cu totul diferit? Cati dintre noi nu ne-am visat medici, manageri, supereroi? Cand terminam clasa a 8-a voiam sa devin jurnalist. Aveam o profesoara de romana, o femeie minunata! Ea avea un fiu (vorbesc la trecut deoarece ea nu mai este printre noi) care facuse jurnalismul (iar acum are chiar un post frumos la TVR) si care mai trecea s-o viziteze. Toate fetele erau fascinate de ceea ce face el, inclusiv eu, asa ca mi-am spus ca dau la filologie. Fiind pluri-”talentata”, am fost convinsa ca mai bine fac mate-info, de-acolo pot sa pornesc in orice alta directie. Asa am facut! Intr-a noua am avut fluturii cu medicina. Ma apucasem de atunci de invatat la anatomie, asta pana cand am descoperit mai in detaliu chimia (si de-aici porneste totul). Am renuntat deoarece simteam ca ma tortureaza (asa cum a facut si informatica), astfel incat visam sa plec la Bucuresti la ASE. A cazut si treaba asta intr-a 11-a cand am intrat putin in economie si am vazut ca n-avem nici in clin, nici in maneca, una cu alta. Pur si simplu nu a mers! Apoi am decis ca dau la … (tobe) ARHITECTURA. Am iubit desenul tehnic dar nu ma pricepeam la desenat omuleti. As fi putut invata, asa cum au facut multi altii, dar am avut nenorocul sa am la pregatire un tutore mai putin potrivit (era de fapt o profa). Nu mi-a placut mediul asa ca am renuntat dupa 6 luni de pregatire. Si-am decis c-o sa ma fac…. ghici?!? Inginer fratilor. In ciuda tuturor pasiunilor (lectura, desenul, limbile straine), am ajuns sa-mi explorez mai mult latura reala din mine (si bine-a facut cine-a facut de m-a convins sa fac matematica in liceu). Am terminat facultatea, masterul, am dat la doctorat. Acum ador ce fac, mai ales aici in Franta. Mi se potriveste ca o manusa, oboseala e invinsa de pasiune, de ceea ce se intrevede a iesi din cercetare. Numai ca, supriza, trebuie sa ma apuc sa aprofundez chimia (v-am zis eu!). Dar asta nu mai este o piedica pentru mine fiindca acum stiu ce vreau, ce mi se potriveste si stiu ca am ales bine!