Dulceturi in viata mea

Buna ziua, ce mai faceti? Am doua cani cu cafea langa mine, ambele lasate la jumatate; azi nu-mi arde de ele, se vede. Voi scrie cateva cuvinte despre cate lucruri “dulci” mi-oi aminti in viata mea, sa compensez si eu rasfatul pe care nu mi-l mai furnizeaza acum cofeina. Plec de la ideea ca celor care ma cititi, va plac de asemenea “dulceturile”, desi-mi imaginez ca sunteti cu mult mai ocupati decat mine, sa vi le procurati. Dar le constientizati totusi, fiecare, pe-ale voastre, nu-i asa? Daca va cheltuiti din timpul vostru sa ma cititi si pe mine printre toti preferatii vostri, deduc, iata, ca pentru voi, citirea blogurilor este unul din lucrurile care va sunt dragi, dulci sufletului. Nu au prea avut succes provocarile ce vi le-am mai facut, cateodata, de-a-mi povesti, in comparatie, sau in completare, despre pasiunile, interesele, convingerile voastre. Asa ca ma voi feri sa va intreb:”dar voua, ce lucruri va indulcesc zilele?” Voi scrie acum despre cele ale mele. -prima dulceata este, cum vedeti si in fotografie, somnul sub patura, cu “pumnuletul” strans, de care se bucura omul meu in ora cand scriu eu pe blog (singurul moment, reciproc consimtit, cand nu suntem atat de unul langa celalalt, cum suntem obisnuiti sa fim, prin somn el absentandu-mi, prin scris, eu neglijandu-l); -o dulceata, imi este istetimea nepotului, pe care l-am crescut eu; nu este doar inteligent, ci si spiritual, replicile lui fiind de cele mai multe ori amuzant-combative, o placere pentru mine (are 8 ani); -apropo de nepoti, frumusetea si desteptaciunea primeia nascuta dintre nepotii mei, nu e doar o dulceata pentru mine, ci ceva care ma si intimideaza; -am de citit si le citesc, carti dulci, dulci, dulci, dintr-un gen de care, ca pana acum, nu ma atasasem niciodata inainte. Am placerea inegalabila, sa le citesc impreuna cu sotul meu, niciun cuvant fara el, fiecare, in acelasi timp, pentru amandoi. Avem astfel de impartasit cel mai mare interes al nostru, desavarsirea spirituala, de care suntem inca atat de nevrednici. -o dulceata este pentru mine sa pot recunoaste minunile dumnezeiesti, in oameni si in natura; sa vad cu ochii omul si sa-l gandesc pentru o clipa violent, sau grosolan, pentru ca imediat sa-i primesc, necerut, ajutorul, sprijinul; pot spune ca si cel mai, (aparent) amenintator om, este, nu o data, doar un “copil” bun, care nu vrea decat sa-l recunosti si sa-l accepti langa tine; -o dulceata este sa te simti socotita fiica, de un batran (viitorul meu tata-socru), care sa nu te sacaie cu intrebari despre ce-ai fost si de ce esti, care sa nu te impiedice, si de care sa nu te impiedici (sa nu ai acest sentiment); -alte “dulceturi”: mirosul cojilor de portocala intr-o camera frumoasa si calduroasa cand ma intorc din oras; raspunsurile pe care le primesc din partea unor bloggeri, poeti (scriitori) pe care-i admir pentru ceea ce pot crea intru bucuria mea; da-urile pe care mi le ofera intotdeauna de la iubitul meu; Biserica splendida de peste drum si slujbele deosebite la care particip, tinandu-ma (cand nu ne inchinam) de mana cu omul meu. Despre alte dulceturi in viata mea, si altadata. Acum, citim sa terminam ultimul capitol al unei carti, pentru a incepe imediat o alta. Va multumesc sincer daca m-ati citit pana la capat. Si daca vi s-a aplecat de atat dulce, imi cer iertare. O zi frumoasa!